Ventilatoare pentru secțiile ATI și UPU

Consiliul Județean Gorj dotează Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu cu echipamente medicale de ultimă generație, cu finanțare din fonduri europene.

„În contextul pandemiei cauzate de SARS-Cov-2 vizăm îmbunătățirea capacității de răspuns a unității spitalicești la criza sanitară COVID-19 și a condițiilor de tratament și îngrijire medicală. Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă și cea a Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au intrat în posesia a 26 ventilatoare mecanice, care au fost repartizate după cum urmează: 11 bucăți/secția ATI 2 - locația din strada Tudor Vladimirescu, nr. 17, 2 bucăți/secția UPU - locația din strada Tudor Vladimirescu, nr. 17 și 13 bucăți/secția ATI 1 - locația din strada Progresului, nr. 18”, a comunicat Consiliul Județean Gorj.

Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu se derulează în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul județului Gorj”, o investiție a cărei valoare totală se ridică la 14,68 milioane lei.

Vizualizări: 451

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: