Verificări la CE Oltenia! Mineri care au și pensie, și salariu

Complexul Energetic Oltenia nu mai face angajări! O spune răspicat chiar managerul companiei, Daniel Burlan. Acesta a adăugat că vor mai pleca în jur de 700 de salariați în acest an, dar acum se confruntă cu o altă problemă. Salariați care au ieșit la pensie, dar primesc și salariu.

„Complexul Oltenia are numărul de salariați care este prevăzut în buget și nu se mai fac angajări”, a fost anunțul făcut de Daniel Burlan, managerul Complexului Energetic Oltenia.

Anunțul vine după ce compania a angajat mai mulți tineri cu vârsta de până în 30 de ani.

Pe de altă parte, plecări vor mai exista. Mai exact, pensionări. Ultimele calcule arată că numai în acest an se vor pensiona aproximativ 700 de salariați. În plus, Daniel Burlan a adăugat că a mai fost depistată o problemă în rândul personalului. Salariați care au ieșit la pensie, dar care sunt încă în activitate. „Există estimări pentru 2021, în jur de 700 de salariați vor pleca spre pensionare. Avem informația că există pensionari care au decizii de pensie și sunt în activitate, fiindcă nu au avut obligația de a prezenta decizia la unitate. Va trebui să identificăm aceste persoane care au și pensie, și salariu”, a spus Burlan, la Accent TV.

Vizualizări: 10,391

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: