Vicele din Negomir, ales cu unanimitate

Ședința de Consiliu Local de la Negomir s-a desfășurat în ordine și disciplină, a declarat ieri reprezentantul Instituției Prefectului, Liviu Diaconescu. Potrivit acestuia, toți cei 13 consilieri locali au fost validați iar primarul reales Ion Gruescu a depus jurământul. ”La Negomir totul s-a desfășurat bine din punct de vedere legal, avem Consiliu Local validat, toți cei 13 consilieri au fost prezenți la ședință. Primarul a depus jurământul în fața Consiliului Local fără probleme”, a declarat Liviu Diaconescu, reprezentantul Instituției Prefectului Gorj. Tot ieri, la Negomir a fost ales viceprimarul cu unanimitate în persoana lui Constantin Vicol. ”S-a ales și viceprimarul, același care a fost și înainte, cu 13 voturi din 13. Viceprimarul este din partidul domnului primar”, a declarat Liviu Diaconescu.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: