Viceprimar PNL la Fărcăşeşti

Consiliul Local Fărcăşeşti a fost constituit la sfârşitul săptămânii trecute, după două încercări eşuate. Tot în cadrul acestei şedinţe a fost desemnat şi viceprimarul. Este vorba despre Mihai Vasile, candidat iniţial ca independent, dar care acum a trecut la PNL. „De data aceasta şedinţa a decurs normal, s-au prezentat toţi cei 13 consilieri şi am pus viceprimar. Este vorba despre domnul Mihai Vasile. Avem o majoritate formată din 9 consilieri de la PNL-PMP-PRU şi un consilier independent, dar domnul viceprimar a făcut adeziune şi a trecut la PNL, deci suntem primar şi viceprimar PNL”, a precizat Constantin Drăgoescu, primarul comunei Fărcăşeşti. La şedinţă a participat şi fostul primar, care a rămas consilier local. Acesta nu a fost propunerea PSD pentru postul de viceprimar, social-democraţii au propus-o pe Ileana Purcărin, care a pierdut în favoarea lui Mihai Vasile.

Vizualizări: 694

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: