Viitorii ingineri minieri, formaţi de UCB

O nouă specializare ar putea fi introdusă în cadrul Facultăţii de Inginerie începând cu anul universitar 2011-2012. Este vorba de un program de licenţă în cadrul acestei facultăţi, respectiv „Inginerie Minieră”. Propunerea a venit ca urmare a scăderii numărului de ingineri minieri, dar şi ca urmare a faptului că la Petroşani nu mai există această facultate. Discuţia a fost purtată vineri la sediul UCB şi au participat atât reprezentanţii complexurilor energetice cât şi agenţii economici.

Principalii agenţi economici şi directorii din mineritul gorjean s-au întâlnit vineri cu cei din conducerea Universităţii pentru a purta noi discuţii pe seama înfiinţări acestei facultăţi. În zona Olteniei nu există o facultate de inginerie minieră, iar potrivit directorului Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, începând cu anul 2013 numărul inginerilor minieri va scădea drastic întrucât sunt foarte mulţi aproape de vârstă de pensionare. „Din cinci în cinci ani avem cam în jur de 40 de ingineri minieri care se pensionează pentru limita de vârstă şi vechime”, a declarat Daniel Burlan, directorul general SNLO.

Manţog: Îmi doresc aici un centru pe minerit şi energie foarte puternic

Cel care în urmă cu câţiva ani a venit cu ideea înfiinţări unei astfel de facultăţi la Târgu Jiu a fost Ionel Manţog, care de altfel le-a şi transmis celor din conducerea UCB să facă lucrurile ca la carte astfel încât să dea dovadă de performanţă. „După cum ştiţi discuţia a pornit în 2006-2007. Din păcate schimbările de atunci au compromis proiectul, ar fi fost extraordinar să-i dăm drumul de atunci. Cred că asta va fi structura cea mai solidă a Universităţii pentru că este singurul lucru ancorat în ceva care va avea viitor în Gorj. Însă dacă dumneavoastră veţi considera că noi suntem doar furnizorii de bani lucrurile nu vor merge, eu îmi doresc aici un centru pe minerit şi energie foarte puternic, nu transformaţi această idee într-o chestie de doi bani, gândiţi-vă la un lucru de maximă performanţă”, a declarat Ionel Manţog.

Tot directorul economic al CE Turceni a venit cu propunerea ca printre profesorii acestei facultăţi să fie chiar oameni cu experienţa din sistemul minier. „Eu fără să particip la chestia asta şi chiar dacă aş fi invitat vă spun de pe acum că voi refuza orice fel de colaborare pentru a nu da naştere la interpretări, dar colegii mei, mai ales cei care au plecat din sistem se aşteaptă să fie atraşi în sistemul de învăţământ”, a declarat  Ionel Manţog.

Tinerii sunt şi ei încântaţi de această iniţiativă cu atât mai mult cu cât există posibilitatea angajării imediat după finalizarea studiilor. „Mi-ar plăcea mai mult pentru faptul că aş putea să lucrez în minerit”, spune Florin Mantu, student la UCB.

„Senatul a aprobat înfiinţarea noii facultăţi, deja se face documentaţia pentru un asemenea program de studiu”

Adrian Gorun, rectorul UCB

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: