Vineri, ultima zi pentru migrări politice

Instituţia Prefectului a trimis din nou adrese la primării prin care aleşii locali au fost înştiinţaţi de faptul că ultima zi pentru migrări politice este data de 17 octombrie. Asta după ce mai mulţi primari au anunţat că se vor decide în week-end în legătură cu trecerea lor la un alt partid, susţinând că pot să-şi manifeste intenţia până pe data de 20 octombrie. „Iniţial, am trimis la primării câte o adresă prin care le-am explicat Codul Civil pe termene. Mulţi au rămas cu ideea că 20 octombrie este ultima zi în care îşi pot depune cereri de trecere la un alt partid. Termenul limită de depunere a cererilor este 17 octombrie. Din data de 20 octombrie începe termenul în care secretarii trebuie să trimită la Instituţia Prefectului situaţiile centralizatoare”, a declarat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj. Acesta a mai precizat că toate cererile depuse luni vor fi nule. „Am bănuit că se va face această greşeală, iar marţi am trimis din nou adrese către primării prin care le-am comunicat că termenul limită este 17 octombrie. Toate cererile care vor fi depuse luni nu vor fi luate în considerare”, a mai precizat Sorin Arjoca. Printre primarii care au anunţat că se vor decide în acest week-end se află şi edilul local de la Tismana care îşi programase pentru duminică o întâlnire cu consilierii săi de la PP-DD. Şi aleşii de la Dăneşti susţineau că mai au timp până luni ca să ia o decizie în acest sens.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: