Violul informatic se pedepseşte cu unul fizic

Un hacker australian albinos cu figură de nordic efeminat a pus pe jar toate marile puteri, de vreo trei ani încoace. Îl cheamă Julian Assange şi este cofondatorul Wikileaks, o publicaţie online care a dezvăluit mai multe secrete militare (şi nu numai) de la cel mai înalt nivel. O scurtă listă: i-au spart mailul fostei candidate la preşedinţie Sarah Pallin şi i-au făcut public conţinutul, au declanşat uriaşul scandal Climategate (care a demonstrat că susţinătorii teoriei încălzirii globale trucau statisticile climatice ca să le servească propriului scop), au dat un film înregistrat din avion cu un atac cu bombă al trupelor americane asupra Bagdadului soldat cu 12 morţi civili (între care şi doi ziarişti Reuters) şi au făcut publice sute de documente private referitoare la acţiunile SUA în Irak şi Afganistan. În urma tuturor aceste trăsnăi, Assange nu a păţit nimic. Recent, însă, a fost arestat pentru viol.

Cam ce trebuie să facă ca să se spună ca ai violat pe cineva, atunci când eşti omul care a pus pe jar toate ţările lumii- Păi, să faci sex. Nu, nu forţat. Sex liber şi consimţit. şi, la un moment dat, să ţi se rupă prezervativul. O ştim cu toţii, se mai întâmplă. I s-a întâmplat şi lui Assange. Fata cu care i s-a întâmplat s-a dus la poliţie, ca să se intereseze dacă poate să-l constrângă pe Assange să facă un test HIV. O poliţistă daneză zeloasă a interpretat declaraţia fetei ca un indiciu evident de ”molestare sexuală”. Assange a fost reţinut. Atât domnişoara cu care a întreţinut relaţii sexuale cât şi poliţista din Copehnaga susţin că nu au nici o legătură cu Interpolul, Pentagonul sau orice altă organizaţie despre care am auzit în filme cu James Bond. Mda. şi noi ar trebui să le credem.

Pe de altă parte, Assange mai are un as în mânecă. A făcut să fie destul de clar, într-o declaraţie recentă, că în cazul în care i se întâmplă ceva, alte sute de documente care sunt momentan în posesia Wikileaks vor fi făcute publice. Şi a ţinut să precizeze că ce a apărut până acum e floare la ureche pe lângă alea păstrate la sertar. În jocul de poker dintre Assange şi Puterea Mondială, depinde de această din urmă să stabilească dacă Assange joacă la cacealma când ameninţă cu dezvăluiri care vor da planeta jos de pe rahat. Nu de alta, dar să se afle, de exemplu, că americanii înşişi Şi-au înscenat atacul de la 11 septembrie n-ar fi un lucru bun nici pentru dolar, nici pentru acţiunile Coca Cola.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: