Visul românesc

Să rămânem puțin la cazul medical Dan Diaconescu. Spuneam ieri că e nebun. Dar cât de nebun? Nu poți fi într-atât de nebun încât să nu realizezi că te vei compromite jucând la cacealma o mână în care la sfârșit ești obligat să-ți arăți cărțile. Și atunci pe ce se bazează? Cum varianta în care vine cu banii e științifico-fantastică, rămâne doar aceea a unei manevre de PR. Un PR de doi lei, la prima mână, ieftin și populist. Ceva cu poporul care va fi șef. Nu doar șef. Patron! Bănuiesc că sunt mulți oameni nu foarte proști cărora le tresaltă inima la auzul acestei succesiuni de litere: P, A, T, R, O, N. Ahhh! Nu sună credibil, dar sună prea bine ca să nu ți-o imaginezi. O țară de patroni. Imaginați-vă!

Cum bine observa un coleg de-al meu, românii nu vor să fie patroni, de fapt. Ce vor ei este să fie neveste de patroni, doar că nu-și dau seama, așa că numesc generic țelul ”să fiu patron”. Obișnuiți cu o viață de conformiști plătiți de stat în schimbul unor munci prestabilite, majoritatea românilor au impresia că patronatul înseamnă huzur, lene și desfrâu. Imediat după ce-ar ajunge patroni și-ar părăsi nevasta, și-ar face trei amante, două plinuri la mașină (dacă se poate, dacă nu mai cumpără o mașină în rate) și neapărat și-ar cumpăra ceva de bun-gust din peco. Un trabuc, eventual. Deși habar n-are să fumeze trabucuri. Cum să reziști la așa ceva?

Domnul Dan știe ce vrea poporul pentru că el însuși a visat la asta. Culmea e că lui i-a ieșit. Cum necum, a ajuns patron. Și exact genul de patron la care a visat. Fără muncă cinstită, fără impozite plătite, fără calitate. Că e un patron pasibil de pușcărie, asta e altceva. Ce mai contează, de fapt? E patron și se dă cu Rolls Royce-ul. Și se pregătește să fie președinte. Chiar așa, facem pariu că în campanie o să ne promită că ne face pe toți președinți?

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: