Voica, găsit și incompatibil

Fostul primar din Săcelu pare tot mai părăsit de noroc, după condamnarea penală de luna trecută, care nu este definitivă, el fiind găsit acum și incompatibil de către inspectorii de integritate. Agenția Națională de Integritate a trecut ieri numele lui Ion Voica pe o listă de alți edili care, dacă vor fi dovediți în instanță că au fost incompatibili, nu vor mai putea ocupa funcții publice pentru trei ani. Situația lui Voica nu diferă de cea a altor edili din județ, și el fiind într-o perioadă a mandatului său membru într-o AGA unde legea nu îi dădea voie.  „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 mai 2011 - 25 iunie 2012, întrucât, simultan cu funcția de primar, a deținut și calitatea de reprezentant al Comunei Săcelu în cadrul Adunării Generale a Asociaților SC Salubris Gilort SRL”, a comunicat ANI. Fostul edil are posibilitatea să conteste raportul inspectorilor, luna trecută el primind o condamnare penală cu suspendare pentru că s-a împroprietărit ilegal cu un teren din centrul comunei în perioada în care a fost în fruntea localității Săcelu, sentința nefiind una definitivă.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: