Voie bună la şedinţa foto a pandurilor

• Fotbaliştii de la Pandurii au efectuat ieri după-amiază o fotografie de grup pentru posterele şi calendarele de final de an

Scăpaţi oarecum de griji după ce au reuşit în cinci etape să acumuleze zece puncte, Pandurii au liniştea necesară pentru a se ocupa acum şi de imaginea clubului. Aceasta este promovată şi de acţiunile de imagine realizate cu echipa în judeţ, dar şi prin publicarea unor materiale foto cu echipa de fotbal, până la finele anului urmând să apară postere, calendare, reviste şi agende. Organizată de departamentul de imagine al clubului Pandurii, cu implicarea directă a vicepreşedintelui USMO, Viorel Temelescu, şedinţa foto a binedispus ieri jucătorii înaintea antrenamentului de după-amiază.

Veniţi mai devreme la stadion, cu o oră înaintea antrenamentului de după-amiază, pentru a lua parte la şedinţa foto programată pentru calendarele de final de an, jucătorii de la Pandurii au avut o ocazie mai rară de a se vedea cu toţii, problemele cu accidentările împiedicându-i în ultima vreme să se mai reunească toţi. Faptul că au fost şi deplasări lungi în Cupa României la Bacău şi la Iaşi în campionat a făcut ca o parte dintre jucători, cei cu probleme medicale şi suspendaţii, să se antreneze separat acasă, în timp ce lotul de 18 se afla în deplasare.

La această şedinţă foto au fost convocaţi însă toţi jucătorii cu probleme medicale, inclusiv Tilincă, cel care are o problemă mai gravă decât ceilalţi colegi care sunt la infirmerie. Tot ieri a revenit la pregătire şi Ilie Iordache, care fusese învoit de conducere timp de aproximativ o săptămână pentru rezolvarea unor probleme personale. Singurul absent din lotul actual a fost spaniolul Arrieta care e plecat în Spania, acolo unde se reface după o operaţie suferită în această toamnă.

Fotografia de grup era necesară pentru că nu efectuase încă o şedinţă foto cu noul staff tehnic, ultima fotografie de grup fiind făcută în toamnă înainte de venirea antrenorului Sorin Cârţu. Cum lotul s-a mai completat după aceea cu încă trei jucători, Raskovic, Simion şi Alnoudji, şi au venit şi cei trei antrenori Sorin Cârţu, Silviu Lung şi Mircea Irimescu precum şi preparatorul fizic Fane Cioacă, echipa avea nevoie de o nouă fotografie de grup. Atmosfera a fost relaxată pe terenul de joc, acolo unde s-a realizat fotografia, jucătorii încercând să-l mai înveselească pe accidentatul Cosmin Tilincă, prezent şi el cu această ocazie alături de colegi.

Galerie foto



Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: