Vor garsoniere mai ieftine în Rovinari. Chiriași revoltați!

Supărare în rândul chiriașilor din Rovinari care au solicitat primăriei să cumpere locuințele, numai că prețul stabilit de autorități în urma unei evaluări este mult peste așteptările oamenilor. Primarul Robert Filip susține că prețul stabilit de evaluator este unul real și chiar sub prețul pieții imobiliare din Rovinari. Edilul le-a solicitat rovinărenilor să trimită în scris un dezacord cu privire la prețul de vânzare a locuințelor și rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor.

Mai mulți cetățeni din Rovinari doresc să devină proprietarii locuințelor pentru care plătesc lunar chirie, de aproximativ 30 de ani.

Prețul stabilit de autorități în urma unei evaluări este mare, consideră oamenii, care susțin că în Rovinari prețurile ar trebui să fie mult mai mici având în vedere și starea în care se găsesc imobilele.

”Chiriașii au solicitat să cumpere locuințele și s-a stabilit ca o garsonieră să se vândă cu 414 milioane de lei vechi. Primăria a trimis un evaluator să facă poze în casă la oameni, apoi a stabilit prețul. Considerăm acest preț abuziv, deoarece s-a vândut o garsonieră la etajul 4 în septembrie cu 280 milioane lei vechi, mobilată”, se arată într-o sesizare trimisă redacției.

Rovinărenii se așteptau ca prețul să fie mult mai mic, mai ales că este pandemie, drept pentru care nu sunt de acord cu sumele stabilite prin hotărârea Consiliul Local. ”Noi vrem să se anuleze HCL, deoarece piața imobiliară este alta, și vrem să vedem documentele prin care s-a stabilit acest preț mare. Timp de 30 de ani primăria nu a făcut nicio investiție, atunci cum de a mărit prețul? Oamenii au luat locuințele devastate, au pus uși și geamuri, evaluatorul a făcut poze, iar primăria a pus oamenii la plată, nu e corect”, se mai arată în sesizare.

Edilul din Rovinari, Robert Filip, susține că prețurile stabilite de evaluator sunt cât se poate de reale și subliniază faptul că prețurile în imobiliare au crescut la Rovinari. ”Noi, la fondul locativ, avem date spre închiriere garsoniere și apartamente cu două, trei sau chiar patru camere. Oamenii au solicitat să le cumpere și am chemat un evaluator. O garsonieră a fost evaluată la suma de aproximativ 40.000 de lei. Vreau să vă spun că, dacă verificați piața imobiliară din Rovinari, o garsonieră se vinde chiar și cu 20.000 de euro. Oamenii credeau că le ia la prețuri de nimic, așa cum se întâmpla pe vremuri, când dădeau 5.000 de lei pe o garsonieră. Eu le-am spus că, dacă nu sunt de acord, să trimită un dezacord scris la primărie și apoi stabilim ce mai facem”, a precizat Robert Filip.

Vizualizări: 2,345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: