Vor victoria cu Pandurii

Pandurii Târgu Jiu joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin”, de la Piteşti, în prima etapă a Ligii a doua, cu alb-violeţii de la FC Argeş. Iordan Eftimie, tehnicianul grupării din Trivale, vrea cele trei puncte puse în joc. „Ne aşteaptă un meci destul de dificil, având în vedere că este şi prima etapă din acest campionat. Am încredere că băieţii vor face un joc bun, principalul obiectiv fiind obţinerea celor trei puncte. Îmi doresc să evoluăm bine şi să mulţumim publicul spectator. Vreau ca la final toată lumea să fie mulţumită. Nu am date multe despre adversar. Indiferent cu ce echipă vor veni, noi trebuie să fim concentraţi şi să evoluăm cât mai bine pentru a câştiga punctele puse în joc. Trebuie să câştigăm meciul pentru moralul echipei. Ai linişte, iar parcursul poate fi altfel. Lumea este mulţumită şi poţi să lucrezi în linişte. Jucând sub sigla FC Argeş este un nou început, iar noi sperăm să vină cât mai mulţi spectatori. Sunt sigur că oamenii vor veni la stadion dacă ai rezultate. Ne dorim ca spectatorii să vină alături de noi şi să ne susţină. Acum nu mai sunt dubii că e FC Argeş. Federaţia a oficiat această denumire, iar cei care găseau tot felul de motive şi nu veneau, acum pot să vină cu încredere“, a spus Eftimie, citat de Curierul zilei.  (A.P.)

Vizualizări: 541

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: