Xonia şi Deepcentral concertează la Shopping City Târgu Jiu

Deepcentral şi Xonia vor concerta duminică, 15 noiembrie, la Shopping City Târgu-Jiu, începând cu ora 18.00. Evenimentul este organizat de Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţii, dat fiind faptul că ziua de 15 noiembrie va fi una dedicată eradicării violenţei domestice, lipsei de egalitate de şanse şi traficului de fiinţe umane! Organizatorii evenimentului promit o zi plină de momente dedicate celor mici, dezbateri, concursuri şi karaoke pentru toate vârstele, alături de MC Nartea! Activităţile sunt reunite sub numele „Serbările Normalităţii” şi fac parte dintr-o campanie derulată de Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi în 56 de oraşe din ţară, printre care şi municipiul Târgu-Jiu. Campania are drept scop creşterea gradului de conştientizare a tuturor actorilor sociali cu privire la principiile egalităţii de şanse, a fenomenului violenţei domestice şi a traficului de persoane la nivel naţional. Prin această campanie se încearcă găsirea de măsuri eficiente pentru prevenirea, combaterea, intervenţia şi monitorizarea violenţei domestice şi a traficului de persoane la nivelul ţării. (D.M.)

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: