Zece firme interesate să reabiliteze reţeaua de apă la Glogova

Bătălie mare între societăţi pentru lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de alimentare cu apă a comunei Glogova. Mai bine de 10 firme s-au înscris la licitaţie. Câştigătorul va fi desemnat miercuri, 27 ianuarie, spun autorităţile locale. "Miercuri, la ora 12, este deschiderea de oferte pentru licitaţia proiectului de reabilitare a sistemului de apă la nivelul comunei Glogova. Este proiectul finanţat prin Programul de Dezvoltare Locală prin care ne-a fost aprobată finanţarea şi am ajuns în faza de licitaţie şi să desemnăm câştigătorul în ceea ce priveşte construcţia. Să sperăm că nu vor fi contestaţii care să ne prelungească durata de semnare a contractului, dar interesate am văzut că sunt peste 10 firme care ne-au cerut clarificări în legătură cu proiectul", a declarat Gheorghe Alpredi, primarul comunei Glogova.

Proiectul în valoare de circa 2.5 milioane lei presupune înlocuirea în totalitate a vechilor conducte de apă de la nivelul comunei, dar şi extinderea reţelei, astfel încât să se poată racorda la sistem câteva gospodării din satul Cămuieşti, la care în prezent apa nu ajunge, pe câteva uliţe din satele Glogova şi Olteanu, dar şi la 5 gospodării de peste râul Motru. Autorităţile locale speră ca în primăvară să fie demarate lucrările.

Vizualizări: 358

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: