Zece zile de proteste antiBăsescu la Târgu Jiu

Federaţia Naţională a Muncii condusă de Constantin Creţan a obţinut aprobare pentru zece zile de proteste la Târgu Jiu. Creţan susţine că este nemulţumit de faptul că avem un preşedinte ilegitim, de faptul că referendumul a fost boicotat, dar şi pentru că România ar fi condusă de la Bruxelles. Nici 20 de oameni nu au fost aseară în piaţă, în prima zi de protest. Manifestările vor continua în fiecare zi, până pe 15 septembrie.

De seara trecută, pentru vreo două săptămâni de acum încolo, avem iarăşi treabă prin zona centrală a municipiului, acolo unde liderul sindical Constantin Creţan vine să protesteze împotriva lui Traian Băsescu, în principal. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii şi-a luat aprobare de la Jandarmerie pentru ca, începând cu orele 18.00, pentru două ore, să vină şi să îşi spună păsurile, în cererea de aprobare a mitingului fiind menţionate până la 200 de persoane participante la acţiune.

Cilică a abandonat lupta

Creţan a luat aprobări de acest gen şi iarna trecută, când mitingurile contra lui Băsescu erau la modă în toată ţara, dar acţiunile respective au sfârşit lamentabil la Târgu Jiu pentru că, în cele din urmă, nici măcar organizatorul nu a mai putut veni la ele întrucât răcise. Prin piaţă rămăsese atunci cu steagul sus şi inima la piept, cu boxele la maxim, dacă vă mai amintiţi, doar Ionel Cilică Diaconu, preşedinte la Asociaţia Românilor de Pretutindeni. Românii chiar erau atunci pretutindeni pentru că pe Cilică nu l-a prea urmat prin piaţă nimeni, în afară de 2-3 amici.

Acesta spune acum că nu va veni iarăşi în piaţă pentru că are un alt „program”. „Noi o să facem seria noastră de proteste, o să vedeţi că ne vom opune naţionalizării resurselor”, declară Cilică, semn că o posibilă privatizare a Complexului Energetic Oltenia va avea măcar un opozant. Constantin Creţan declară, în schimb, că nu cere nimănui să vină lângă el în piaţă cu forţa. „Nu aducem pe nimeni obligatoriu, nu punem autobuze la dispoziţie, fiecare dintre noi trebuie să se obişnuiască să protesteze liber atunci când nu-i convine ceva. Eu voi ieşi în piaţă ca să îmi exprim nemulţumirea faţă de revenirea lui Băsescu la Cotroceni, dar şi faţă de politica pe care ne-o impun Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Nu suntem colonie americană şi nu suntem de acord nici cu politicile pe care ni le impun de la Bruxelles comisarii europeni. Va fi un miting fără tentă politică, dar va fi contra lui Băsescu, contra UE şi SUA şi va fi contra mafia şi antihoţie”, a spus Creţan.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: