Zeci de angajați bolnavi solicită sprijinul CE Oltenia

Zeci de angajați ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) care suferă de boli grave și incurabile au solicitat sprijinul companiei. Dosarele vor fi analizate de administrație și sindicate în următoarele zile.

Peste 60 de salariați bolnavi cer ajutor de la compania energetică. Solicitările lor vor fi puse în discuție în cadrul comisiei mixte care se va întruni miercuri. La ultimele discuții, sindicatele și reprezentanții Directoratului au stabilit regulamentul pentru acordarea acestui sprijin. „Au fost niște corelări în regulamentul pentru acordarea ajutorului pentru boli grave și incurabile. S-au strâns peste 60 de dosare. Acestea se vor discuta miercuri. S-a stabilit acum doar regulamentul de acordare pentru că au fost niște neclarități. Dosarele, efectiv, se vor analiza miercuri pentru că au fost multe”, a declarat Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. (A.A.)

Vizualizări: 4,245

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: