Zeci de angajați Minprest, detașați la CEO pe salarii mai mari

Se angajează pe salarii mici, dar se detașează pe salarii duble sau chiar triple. Este cazul câtorva zeci de salariați de la Minprest care sunt detașați la Complexul Energetic Oltenia și, așa cum este legislația în vigoare, primesc salariul cel mai mare. Sunt surse neoficiale care susțin că aceasta este procedura care se practică pentru a se face angajări la Complexul Energetic Oltenia. Persoanelor detașate la CEO le va expira detașarea în aproximativ două luni.

Zeci de angajați de la Minprest sunt detașați la Complexul Energetic Oltenia, unde primesc salarii mult mai mari față de cât luau de la societatea prestatoare la care sunt încadrați. În acest moment sunt detașați la CEO peste 30 de salariați Minprest, care primesc salarii triple față de colegii de la firma prestatoare. „Avem aproximativ 32 de persoane detașate la Complexul Energetic Oltenia și, așa cum este legislația în vigoare, aceștia primesc salariul cel mai mare, adică cel de la Complexul Energetic Oltenia. Inițial au fost 48, dar la câțiva le-au încetat detașarea. Unii au mers la CEO definitiv, este vorba de 3 persoane, restul s-au întors la Minprest, iar alții au ieșit la pensie”, a declarat Gabriel Giorgi, director Minprest.

Detașările expiră în 2 luni

Detașările angajaților de la Minprest la Complexul Energetic Oltenia expiră în aproximativ două luni, iar până acum nu s-au mai făcut alte solicitări. „Celor care sunt detașați le expiră detașările în două luni și trebuie să văd exact cum refac organigrama. Deocamdată nu mai am nicio solicitare de la Complexul Energetic Oltenia. Ei pot să solicite detașare. Noi trebuie să o primim de la Complexul Energetic Oltenia, o analizăm, iar apoi vedem dacă ne dăm sau nu acceptul”, a mai precizat Giorgi.

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: