Zeci de arbitri sunt anchetați pentru că au jucat la pariuri

Pe lângă cazul lui Cosmin Achim, ultimul fotbalist care a pariat sume de bani pe mai multe meciuri din Liga 1, printre care și partidele echipelor sale, FC Voluntari și Petrolul, Gazeta Sporturilor a intrat în posesia unor noi informații din culise. Se pare că sunt anchetați de FRF și zeci de arbitri din eșaloanele inferioare, tot pentru participare la pariuri.

Nu mai puțin de 20 de arbitri ar fi anchetați de către Departamentul de Integritate al FRF pentru că au încălcat regulamentele interne și internaționale și au jucat la pariuri. „Vorbim de arbitri care fac parte din loturile pentru Liga 2 și Liga 3! S-a început procedura de anchetare a acestora”, susțin sursele gsp.ro.

„Ce am auzit, de arbitri, că se joacă pe cartonașe în minutul fix, cutare, cotă 30. Penalty în minutul cutare, cine are primul corner. La ce tâmpenii îi duce capul! Sunt lucruri mult mai grave, în care știa tot stadionul, în care președinții sunau și spunea să parieze repede, toate rudele. Sunt grave! Nu am nimic cu oamenii care joacă. Dar să fie din interiorul fotbalului, e foarte grav”, a spus și Florin Prunea, fost internațional, pentru ProSport.

Informația vine la o zi după ce preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat într-o conferinţă de presă, că Departamentul de Integritate al FRF anchetează mai multe cazuri ale unor persoane suspectate că ar paria pe meciuri din campionatul intern.

Întrebat explicit despre persoanele anchetate, Burleanu a răspuns: „Nu vă pot spune. Alte cazuri pe care le monitorizăm sunt în analiza Departamentului de Integritate. Dar acest lucru nu înseamnă mai multe cazuri pe care ne canalizăm astăzi faţă de anul trecut. Obiectivul nostru este să mergem să ne documentăm şi să vedem dacă se probează sau nu. Nu înseamnă că dacă s-a deschis o anchetă, neapărat cineva trebuie să fie vinovat”.

Vizualizări: 1,080

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: