Zeci de copii adoptabili în Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj are în prezent un număr de 20 de copii care pot fi adoptaţi. Pentru alţi 18 sunt începute procedurile pentru a fi declaraţi adoptabili. În ultimul an au fost daţi spre adopţie 23 de copii.

Părinţii gorjeni care din diferite motive nu au copii pot adopta unul de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. În momentul de faţă, în cadrul instituţiei sunt 20 de copii care îndeplinesc condiţiile să fie adoptaţi. Conducerea instituţiei a precizat că cei mai mulţi au vârste cuprinse între 0 şi 3 ani. ”Am deschis procedura de adopţie pentru un număr de 20 de copii din care 8 cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani, 7 cu vârste între 3 şi 6 ani şi 5 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. Copiii au ajuns în grija statului şi pot fi declaraţi adoptabili numai după ce şi părinţii, dar şi rudele până la gradul IV îşi dau acceptul să fie daţi spre adopţie. Noi suntem obligaţi să identificăm părinţii, în cazul în care este abandonat, şi apoi rudele de până la gradul IV pentru că este posibil ca cineva din familie să-şi dorească să-l crească”, a spus Mircea Andrei, directorul adjunct al DGASPC Gorj.

Direcţia de Protecţie a Copilului a obţinut încuviinţare de la rude în vederea adopţiei pentru încă 18 copii. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Gorj, persoanele care îşi doresc să adopte optează mai mult pentru copiii cu vârste foarte fragede, chiar bebeluşi, asta după ce trec de pragul de potrivire al copilului cu persoana care adoptă. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj a precizat că de anul trecut şi până în prezent un număr de 23 de copiii au primit încuviinţarea adopţiei, doi dintre ei fiind adoptaţi de familii din alte judeţe.

Vizualizări: 384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: