Vârstnicii din Câlnic, sărbătoriţi sâmbătă

Peste 300 de vârstnici din Câlnic vor avea parte de o petrecere în week-end. Asta pentru că autorităţile locale vor sărbători şi în acest an Ziua Vârstnicilor într-un cadru festiv. Petrecerea va avea loc la un restaurant din judeţ, primăria asigurând inclusiv transportul sărbătoriţilor. Cu acest prilej, vor fi premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Acestea vor primi câte o diplomă de onoare, o şampanie şi un premiu de 100 de lei.

Autorităţile locale de la Câlnic îi vor sărbători sâmbătă pe vârstnicii din comună. Potrivit primarului Dumitru Vulpe, la dispoziţia vârstnicilor vor fi puse inclusiv mijloace de transport. „Vom organiza o masă festivă la un restaurant din judeţ. Primăria va pune la dispoziţia vârstnicilor mijloace de transport, pentru ca oamenii să se poată deplasa la restaurantul respectiv. Vom organiza o masă festivă, o petrecere unde distracţia şi voia bună vor fi asigurate de o formaţie de muzică populară. Ne aşteptăm la o prezenţă de aproximativ 300 de persoane. Organizăm Ziua Vârstnicilor pentru al optulea an consecutiv, în semn de preţuire şi respect faţă de persoanele vârstei a treia, de la care întotdeauna vom avea câte ceva de învăţat”, a mai precizat primarul Dumitru Vulpe.

Unii dintre bătrânii prezenţi la petrecere vor avea parte şi de o altă surpriză din partea aleşilor locali. Asta pentru că autorităţile vor sărbători cele mai longevive cupluri din localitate. „Cu prilejul Zilei Vârstnicilor vom sărbători şi cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Acestora le vom oferi câte o şampanie, o diplomă de fidelitate şi un premiu de 100 de lei. Este vorba despre 9 cupluri care reprezintă un exemplu pentru comunitate”, a declarat Dumitru Vulpe.  

Numărul celor care participă la acest eveniment creşte de la an la an datorită atmosferei plăcute care a fost la petrecerile din anii precedenţi. Unii vârstnici spun că aşteaptă această zi mai mult decât aşteaptă Revelionul.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: