În 1593  Mihai Viteazul a intrat în București și a urcat pe tronul Țării Românești, după acceptarea sa de către Poarta Otomană.

În 1866  Printul Carol I a fost recunoscut de catre Poarta Otomana, domn al Principatelor Unite.

În 1914 Ferdinand I, nepotul şi succesorul lui Carol I de Hohenzollern, a depus jurământul ca suveran al României.

Ucarea pe tron a lui Mihai Viteazul

În tinereţe, Mihai a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul  şi sub protecţia unchiului său Iane, a început să ocupe diferite funcţii înalte. La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul. În perioada în care unchiul său era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănişor al judeţului Mehedinţi. De asemenea, în anul 1590 ajunge mare stolnic, iar între 1591-1592 devine mare postelnic. În scurt timp, Mihai ajunge mare agă.

Pentru că Banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopole, istoricii consideră că este posibil ca Mihai să fi fost, în această perioadă, şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. A avut o ascensiune fulminantă şi între 1592 şi 1593 a fost ban al Olteniei.

Mihai se rerage în Ardeal în urma unui complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău la care se presupune că ar fi participat. După două săptămâni, Mihai a plecat la Constantinopole, unde ajutat de unchiul a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, în schimbul unor mari sume de bani şi cadouri bogate.

În septembrie 1593, după ce a plătit la Poarta Otomană, după obiceiul timpului, o sumă mare de bani (400.000 de florin dupa unii istorici) și având și sprijinul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit domn al Țării Românești in 1593, înscăunarea sa având loc la București, în același an. Banii au provenit din împrumuturi făcute Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în ţară ca să-şi primească banii şi dobânzile aferente.

Aderă la „Liga Sfântă” creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial făceau parte  Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și. Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească.