În 1600 - Bătălia de la Bucov, între valahii conduși de Mihai Viteazul și trupele poloneze ale lui Jan Zamoyski, sprijinite de trupe moldovenești conduse de Ieremia Movilă.

În 1920  începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați; cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima greva politica generală a proletariatului din întreaga Românie.

În 1997 filosoful anticomunist, fost detinut politic, Petre Ţuţea a fost reabilitat de către Curtea Supremă de Justiţie a Romaniei.

Greva proletariatului din România

Condiţiile grele de muncă din întreprinderi, creşterea chiriilor, a impozitelor către stat, a preţurilor produselor de prima necesitate, foametea şi bolile ce bantuiau au contribuit la adancirea nemulţumirilor clasei muncitoare, au dus la mari fierberi sociale. In întreaga ţară se înteţeau mişcările şi acţiunile de luptă ale diferitelor pături şi categorii sociale, în frunte cu clasa muncitoare, creşterea gradului de radicalizare a proletariatului şi a maselor largi muncitoare.

Greva a fost declanșată de refuzul guvernului de a satisface cerințele muncitorilor formulate de Consiliul General al Partidului Socialist al României. Printre cerințe erau incluse și recunoașterea sindicatelor muncitorești și eliminarea cenzurii.

Sindicatele sunt desfiintate sub motivul ca greva ar fi fost de sorginte bolsevica insa la doar un an de la acest eveniment, „legea Trancu”, repune sindicatele in legalitate si defineste sindicatul ca o asociatie ce grupeaza minim 10 persoane ce apartin aceleiasi profesii, unei profesii similare sau conexe si care are scopul de a studia si organiza apararea intereselor profesionale fara a urmari distributia de beneficii. Ministerul de Interne creeaza sindicate galbene si tot in 1920 este infiintat in Romania, pentru prima oara, un Minister al Muncii si Ocrotirii Sociale, iar ministrul desemnat – Grigore Trancu, initiaza legea pentru reglementarea conflictelor colective de munca, contestata de muncitori.

Greva generală a arătat, dincolo de mobilizarea masivă, cât de importantă e organizarea și disciplina de acțiune pentru a reuși în revendicări.