În 1615 a avut loc Bătălia de la Tătăreni. Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki și Samuel Koreki, îl invinge pe Ștefan Tomșa și se înscăunează domn al Moldovei. 

În 1740 începe construirea monumentului Sfânta Treime de la Timişoara; monumentul a fost ridicat în amintirea epidemiei de ciuma care a devastat întregul Banat în anii 1738-1739.

În 1880 după decesul unicei sale fiice Maria, domnitorul Carol I al României semnează la Sigmaringen-Germania actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I, devine moştenitor al tronului României.

Principesa Maria

Maria von Hohenzollern-Sigmaringen s-a nascut la  8 septembrie 1870 la București si a fost unicul copil al regelui Carol I al României și a soției sale, regina Elisabeta.  Micii prințese i se spunea “Mariechen” sau “Itty” și toți cei care au cunoscut-o au descris-o ca fiind o fetiță frumoasă și precoce. Se spunea că la doar doi ani și jumătate se uita la hărțile din cabinetul regelui Carol și reușea să identifice diferite țări, spre uimirea și încântarea părinților.

În iarna anului 1873, prințesa a călătorit împreună cu Elisabeta și Carol în Germania, pentru a fi prezentată bunicilor și celorlalte rude princiare care au îndrăgit-o imediat, dar micuței îi era mereu dor de casă şi cerea să se întoarcă la Bucureşti. 

Pe 5 aprilie 1874, prințesa s-a îmbolnăvit de scarlatină, în timpul unei epidemii devastatoare care lovise capitala la acel moment și, în ciuda faptului că a fost tratată cu multă grijă, Maria a murit după câteva zile, pe 9 aprilie.

Slujba de înmormântare a avut loc la Cotroceni, în incinta Palatului Regal. Sicriul principesei a fost acoperit cu satin alb și ornamente din dantelă. Copila a fost înmormântată la Mănăstirea Cotroceni și, la cererea îndureratei Elisabeta, pe piatra ei funerară a fost inscripționat un verset din Biblie: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme!”

Într-o scrisoare adresată lui Lascăr Catargiu, Carol scria: “Cea mai dulce amintire pe care fiica noastră pierdută ne-a lăsat-o ca o comoară inestimabilă este dragostea ei nemărginită pentru țara în care s-a născut, o dragoste atât de puternică încât, în ciuda vârstei ei fragede, a simțit dorul de casă în timpul primei sale șederi în străinătate”.