Ziua de 19 Noiembrie în istorie. Castelul Bran

În 1377 prima atestare documentară a castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I d’Anjou, prin care braşovenii primeau privilegiul de a construi Cetatea Bran cu “munca şi cheltuiala lor proprie”.

În 1829 Generalul Pavel Dmitrievici Kiseliov (Kiseleff), comandant al trupelor ruseşti în principatele româneşti în timpul războiului ruso-turc, este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Valahiei.

În 1987 Doina Cornea şi fiul ei, Leontin Iuhas, au fost arestaţi pentru distribuirea de manifeste de solidarizare cu muncitorii braşoveni – Revolta anticomunistă de la Brașov (15 noiembrie 1987)

Castelul Bran

Castelul Bran se afla pe lista monumentelor istorice, ca localizare fiind situat în Pasul Bran-Rucăr, la 30 de kilometri de Brașov. Inițial a fost doar o fortăreață de apărare, la 19 noiembrie 1377 cancelaria regelui maghiar Ludovic cel Mare, cunoscut ca Ludovic I de Anjou, emite un act prin care acordă locuitorilor Brașovului sau Kronstadt – Orașul Coroanei, privilegiul construirii unui castel. Acest document îndeamnă sașii din întreaga regiune a Brașovului să participe la construcția castelului Bran.

În anul  1407, Sigismund de Luxemburg îi oferca lui  Mircea cel Batran castelul Bran. Din  anul 1427 castelul Bran a trecut din proprietatea scaunului Brașovului în cea a Coroanei Ungariei, care a finanțat lucrările de fortificare și de extindere. În 1498 cetatea Branului a fost închiriată de regalitatea maghiară către Scaunul Brașovului.

Din anul 1920, Branul a intrat in proprietatea Familiei regale Romaniesti, acesta fiind donat Reginei Maria a Romaniei. După 1948 Castelul Bran a fost naționalizat și a intrat în proprietatea statului român. Castelul a fost deschis vizitelor publice începând cu 1956, fiind amenajat ca muzeu de istorie și artă feudală.

Castelul Bran a fost o construcție militară de apărare având la bază forma unui patrulater neregulat. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări. Cetatea a fost transformată în reședință regală în anul 1920, odată cu intrarea în proprietatea reginei Maria.

În present în  castel se regaseste muzeul dispus pe patru etaje unde sunt expuse colecții de mobilier, costume, arme și armuri, insa Domeniul Bran cuprinde, de asemenea, Parcul Regal cu cele două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana.

Vizualizări: 521

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: