Ţăranii din Băleşti – lăsaţi fără podeţe de către primar

Edilul din Băleşti şi-a pus locuitorii dintr-un sat în cap după ce s-a apucat să spargă ieri toate podeţele de la porţile acestora. Aristică Paicu le-a dispus subordonaţilor săi să cureţe şanţurile pentru că sătenii nu au făcut aşa ceva, operaţiunea respectivă presupunând inclusiv demolarea podeţelor. Edilul spune că la primăvară va dala şanţurile şi va reconstrui noi podeţe, localnicii întrebându-se însă ce vor face ei toată iarna şi cum vor ieşi din curţi până când primăria îşi finalizează investiţia.

            Ieri dimineaţă oamenii s-au trezit cu buldozerul la porţi şi au crezut că în sfârşit cineva le curăţă şanţurile şi nu le va mai intra apa în curţi. În scurt timp aceştia s-au lămurit însă şi şi-au dat seama că, de fapt, planurile autorităţilor locale erau cu totul altele. „Intra apa la noi în curte de ani de zile şi nimeni nu a făcut nimic, dar acum prea au exagerat. Ne-au ras podurile şi ne-au lăsat aşa, în nămoale, în curţi, de nu mai putem ieşi afară. Suntem oameni bătrâni şi nu ştiu ce-o să facem dacă nu se schimbă ceva mai repede, nu putem să fim lăsaţi aşa. În loc de apă acum avem nămoale şi tot rău e pentru noi”, spuneau ieri cei mai în vârstă. Oamenii se plângeau că nici nu pot să îşi bage maşinile în curţi şi că primăria i-a lăsat cu mormanele de nămoale şi betoane la porţi. „Am o babă în casă, moare, Doamne fereşte, acum de sărbători, pe unde ies eu cu ea? O scot peste şanţul acesta de un metru? Duc nămolul în casă? Primăria nu trebuia să procedeze aşa acum iarna. Toată vara nu au făcut nimic şi s-au trezit acum iarna. Puteau să ne lase aşa până la primăvară”, afirma un bărbat. Alţii strigau de prin curţi că vine şi la ei Crăciunul şi dacă mai şi ninge până atunci nu vor mai ieşi până la vară din gospodării pentru că nu vor avea cum să treacă peste mormanele de beton şi pământ de la porţi.

           Totul a pornit de la un şanţ înfundat

            Sătenii din Băleşti erau supăraţi că un vecin de-al lor ar fi înfundat cu ani în urmă un şanţ care prelua apele provenite din ploi şi le ducea într-un pârâu. Ieri aceştia s-au certat cu vecinul respectiv, după ce apa începuse din nou să băltească. Omul s-a apărat şi a spus că şi-a betonat şanţul pe acolo pentru că era proprietatea lui privată şi putea să facă ce dorea pe ea, deşi cei mai în vârstă locuitori nu-şi aduceau aminte ca pe vremuri şanţul să fi aparţinut cuiva. Una peste alta, primarul Aristică Paicu spune că le dă voie la toţi sătenii să se descurce pe cont propriu până la primăvară. Acest lucru presupune că oamenii pot să îşi pună lemne în şanţuri şi să îşi improvizeze alte podeţe, cei mai în vârstă acuzându-l pe primar de faptul că a demarat lucrările respective în plină iarnă. Sătenii spun că după ce îşi vor pune noile podeţe provizorii apa tot le va ajunge în curţi, dar primarul din Băleşti declară că de abia pentru la primăvară sunt prognozate inundaţii.

            Paicu – sunt ca nişte animăluţe de la Animal Planet

            Edilul afirmă că după ce va termina de dalat şanţurile îi va amenda pe toţi cei care nu le vor întreţine şi le vor lăsa să se colmateze. „Mă deranjau noaptea acasă că le intră apa în curţi, dar şanţul nu-l curăţa nimeni. Podeţele pe care le-am scos erau nişte ţevuşti care pe jumătate erau colmatate şi blocau apa. Alţii nu aveau deloc, intrai cu maşina direct în curte din stradă. Se prevăd inundaţii în primăvară. Le voi curăţa asfaltul, nu-i las aşa, până în primăvară îi voi ajuta. Ei sunt ca nişte animăluţe de la Animal Planet şi când îi chemi la curăţat şanţuri fug în case şi spun că îi dor şalele şi nu pot. În toate satele voi face aşa. I-am arătat unuia şi i-am spus că s-o considera el şef pe acolo, dar nu-şi face şanţul şi le voi arăta la primăvară cum se face treaba”, spune edilul din Băleşti.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: