Ţinutul secuiesc bate …frunza!

Ţinutul secuiesc cu reprezentanţa sa de la Bruxelles continuă să ţină prima pagină a ziarelor şi mai ales a agendei opoziţiei româneşti. Toată lumea s-a inflamat şi a pus în cârca ungurilor găselniţa cu reprezentanţa catalogând-o ca o intenţie de separare a acestui ţinut de România şi mai târziu alipirea lui la Ungaria. Precedente în istoria noastră există, dar niciodată părţi din teritoriu nostru nu au fost înstrăinate decât în urma unor războaie terminate cu înţelegeri internaţionale în care s-au trasat la masa verde graniţele. Este drept că nu ne-a întrebat nimeni, niciodată, dacă vrem, sau nu vrem să cedăm teritorii. Nu ne aflăm în situaţia unui război şi nici a unei înţelegeri internaţionale fapt pentru care cred în continuare că reprezentarea unei părţi a teritoriului românesc la Bruxelles, chiar şi în scopuri economice sau turistice ar trebui făcută cu acordul statului roman şi la iniţiativa lui. Dacă scopul acestei reprezentanţe ar fi fost unul pur economic şi turistic atunci iniţiatorii ei, comisiile judeţene din cele trei judeţe Covasna, Harghita şi Mureş ajutaţi de europarlamentarii români de etnie maghiară ar fi trebui să găsească o altă locaţie decât cea în care funcţionează un organism al statului vecin, Ungaria. Cum nu s-a făcut acest lucru pot să cred că intenţia iniţiatorilor a fost tocmai inflamarea opiniei publice româneşti şi readucerea în discuţie a autonomiei acestei regiuni lucru deloc nou pentru noi. Pentru că situaţia este sensibilă, statul roman ar fi putut să scape de această problemă dacă la aflarea veştii cu deschiderea reprezentanţei ar fi luat iniţiativa şi ar fi deschis la Bruxelles mai multe reprezentanţe pentru toate zonele istorice ale României. Să fi avut şi Tara Zarandului, a Almăşului, a Brodnicilor, a Făgăraşului, a Loviştei etc câte o reprezentanţă. Să fi fost 10-15 reprezentanţe de acest fel şi atunci Ţinutul Secuiesc chiar şi în clădire ungurească şi-ar fi pierdut din simbolul pe care au mizat oamenii pastorului Tokes susţinuţi sau nu de UDMR. Cred că în acest fel, frunza ministresei Udrea s-ar fi ofilit în faţa unei astfel de ofensive de promovare a zonelor istorice româneşti şi nici n-ar mai fi existat  atâtea discuţii şi atâtea huiduieli şi mai ales atâtea bănuieli. În condiţiile în care statul stă ca blegul şi le încasează de la toţi nu ar trebui să ne mire acuzele opoziţie legate de cârdăşia cu ungurii pentru guvernare şi intenţia de a sacrifica orice de dragul unei guvernări care se va dovedi păguboase din punct de vedere electoral. Problema cu Ţinutul Secuiesc de la Bruxelles a fost creată pur şi simplu din inabilitatea ministerului de externe care chiar şi condus de un om apropiat bisericii ar fi trebuit să se dovedească mai …..catolic decât Papa! Teodor Baconschi pare mult prea ocupat de poziţia sa în partid sau  de o viitoare candidatură la funcţia supremă în stat decât la ce se întâmplă acum, aici şi puţin mai departe.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: