Ţiţei veeechi loăăăăm!

Nu m-am hotărât încă în ce judeţ se întâlnesc cei mai fabuloşi proşti. Oscilez între Gorj, Brăila şi Vaslui, dar, din spirit de patriotism local, o să acord (măcar provizoriu) locul I judeţului nostru. S-au întâmplat multe pe plaiurile jiene, dar păţania hoţului de conductă de ţiţei din Ţicleni mi se pare cea mai demnă de menţionat.

Ştie toată lumea ce valoros e petrolul. În numele lui, americanii au pornit războaie care au omorât sute de mii de oameni şi au obligat presa să găsească tot felul de explicaţii elucubrante referitoare la adevăratele motive ale prezenţei unchiului Sam pe respectivele teritorii. Despre preţul carburanţilor, ce să mai zicem? Un om cu salariu mediu pe economie îşi poate permite să meargă cu maşina doar în weekend-uri. Din acest punct de vedere, oraşul Ţicleni este bogat. Cel puţin teoretic, de acolo se extrage petrol. Americanii nu au atacat încă Ţicleniul sub pretextul instaurării democraţiei în zonă. Şi nici nu există premise că o vor face, mai ales după ce un cetăţean din localitate a furat 36 de metri de ţeavă prin care se pompa ţiţei, provocând deversarea a 500 de litri de petrol în solul fost fertil din zonă. Iată, deci, cum fraierii ăia de occidentali se omoară pe capete ca să obţină petrol, în timp ce gorjenii noștri îl aruncă şi păstrează ţeava, pe care o târăsc cu chiu cu vai, în curte, cum rostogoleau egiptenii pietrele spre deşert ca să facă piramidele. Întrebare: ce ar fura un gorjean dacă ar descoperi, pe un câmp, un pet de 5 litri plin cu monede de aur? Nu e nici un concurs, vă spun eu acum: petul, desigur. Gol! Ar vărsa toate monedele pe jos şi s-ar duce acasă, fericit că are în ce să-şi pună vinul.

După ce bunicii noştri i-au aşteptat o viaţă pe americani, abia acum avem dovada că am putea convieţui în bună înţelegere cu ei: ei vor petrol, noi vrem fier vechi.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: