Grigoraş: „Nu le spun înainte cât aleargă, să nu-i demoralizez!”

Cantonamentul celor de la Pandurii la Poiana Braşov a trecut de jumătate iar gorjenii fac faţă cu bine programului fizic impus pentru această perioadă. Antrenorul Petre Grigoraş se declară extrem de mulţumit mai ales de jucătorii tineri şi se fereşte să-i laude pe cei care sunt fruntaşi la alergare şi să-i numească pe cei care nu ţin ritmul. Alergarea pe pantele din staţiune este una dintre necunoscute pentru jucătorii mai tineri care nu au idee cam cât au de alergat dar nici nu li se spune înainte.

La Poiana Braşov „totul decurge normal conform programului”, spune antrenorul Petre Grigoraş care dă asigurări că nu sunt probleme deosebite. „Doar Mingote, care a avut ceva probleme cu tendonul, nu s-a antrenat normal două zile, în rest tot lotul se antrenează chiar foarte bine şi chiar sunt mulţumit de atitudinea lor”, a precizat ieri antrenorul gorjenilor care se declară chiar încântat de pregătirea pe care o va face echipa ferindu-se să-i laude sau să-i critice pe jucători: „Sunt foarte mulţumit de toţi jucătorii care până acum s-au prezentat foarte bine şi nu fac nominalizări pentru că îmi place să laud echipa şi nu individualităţile. Fotbalul e un joc colectiv şi avem nevoie de toţi jucătorii”.

Mingote a acuzat o durere la tendon dar a continuat antrenamentele la sală şi de ieri a revenit la alergare cu restul colegilor, problema nefiind una gravă. Alergarea pe pantele din staţiune este la ordinea zilei dar niciodată Grigoraş nu le comunică jucătorilor programul înainte de a ieşi la antrenament: „Nu îmi place să le spun cât sau de alerga  pentru că îi demoralizezi dacă le spui că au de alergat nu ştiu câţi kilometri. Sunt antrenamente preponderent fizice normale pentru această perioadă dar încerc să evit să le spun care e programul de alergare, îşi fac ei apoi socotelile în cameră a doua zi”. 

Faptul că la Poiana Braşov nu e zăpadă nu e considerat un impediment de către antrenor care recunoaşte că şi-ar fi dorit totuşi un strat de zăpadă dar nu foarte mare: „Nu e zăpadă dar nici meciurile oficiale nu le vom juca pe zăpadă. Poate mi-aş fi dorit să fie şi puţină zăpadă dar asta nu înseamnă că aş fi făcut o pregătire mai bună pe o zăpadă de jumătate de metru, sub nici o formă. Sunt condiţii dintre cele mai bune de pregătire şi în al doilea rând avem aici condiţii foarte bune de refacere aici, cu un bazin mare, cu jacuzi, saună şi bazin rece, toate incluse în acelaşi hotel şi nu trebuie să ne mai deplasăm nicăieri”. Condiţiile de refacere, foarte importante într-un astfel de stagiu, l-au făcut pe antrenorul gorjenilor să aleagă staţiunea din Poiană, Grigoraş recunoscând că a mers la acelaşi hotel cu toate echipele pe care le-a antrenat în ultimi şapte ani.  Şi cum rezultatele acestora au fost bune, cel mai bun exemplu fiind Oţelul, a ales să ducă şi Pandurii tot acolo în ideea că poate vor urma aceiaşi cale după pregătirea de iarnă.


Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: