„Nu iau în calcul acum niciun alt proiect !”

Pandurii sunt în cădere liberă! În iarnă visau la cupe europene iar acum se gândesc cum să scape de retrogradare. Grigoraş e nemulţumit de situaţia echipei dar spune că nu are de gând să abandoneze proiectul Pandurii. „În momentul ăsta nu m-aş duce nici la Barcelona!”, zice antrenorul.

Degeaba joci bine dacă nu ai şi rezultate. Pandurii încântă şi acum cu jocul lor dar punctele se duc cadou la alţii. Gorjenii au ajuns în această situaţie după ce au pierdut 6 jucători şi nu au adus decât unul în schimb.

Grig rămâne sigur până la vară

Degeaba au încasat Pandurii 1 milion şi 350 de mii de euro pe Matei şi Chiricheş. Condescu n-a investit în transferuri decât 20 de mii pentru a-l aduce pe Unguruşan. „Noi avem probleme din retur pentru că am pierdut foarte mulţi jucători şi din păcate nu am putut face achiziţii pe măsură. Am pierdut 3 jucători accidentaţi şi 3 transferaţi. E prea mult ca într-o lună de zile să poţi să readuci pe linia de plutire o echipă care în tur a evoluat bine spre foarte bine, s-o aduci la acelaşi nivel. Dar dacă nu erau aceste greşeli individuale, aveam mult mai multe puncte. Aşa, după 3 etape, avem un singur punct iar asta mă îngrijorează foarte mult”, spune antrenorul pandurilor. Deşi e dezamăgit de situaţia în care a ajuns echipa, Grigoraş nu se gândeşte să plece de la Pandurii. A avut o tentativă în vară după plecarea lui Chricheş dar a renunţat repede la idee. „Nu m-am gândit niciodată să abandonez proiectul de la Tg Jiu, de obicei încerc să duc lucrurile până la capăt. În momentul de faţă nu iau în calcul niciun alt proiect. Doar unul care n-are ce face se apucă de un proiect după 3 sferturi din campionat. Un proiect se începe fie în vară, fie în iarnă, aşa după 3-4 etape nu m-aş duce nici la Barcelona”, mai spune Grigoraş. Aflat de un an şi jumătate la Pandurii, Grigoraş e pe locul 4 în topul celor mai longevivi antrenori din liga 1. Îl depăşesc doar Pustai de la Mediaş, Dorinel Munteanu de la Galaţi şi Răchită de la Petrolul.

536 – de zile are Grigoraş pe banca pandurilor, lider în Liga 1 e Pustai de la Gaz Metan cu 1.840 !

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: