1 decembrie, sărbătorit şi la Muzeul Judeţean

Ziua Naţională a României va fi marcată  printr-o serie de activităţi desfăşurate la instituţiile de cultură din judeţ, încă de luni. Astfel, la Muzeul Judeţean Alexandru Ştefulescu din Târgu-Jiu, va avea loc ca în fiecare an, un simpozion şi o expoziţie, care să sublinieze importanţa istorică a acestei zile. Prelegerile despre Marea Unire şi crearea României Mari susţinute de către invitaţi vor fi ilustrate de documente autentice prezentate într-o expoziţie foto-documentară. Dumitru Hortopan, directorul instituţiei, spune că activităţile se desfăşoară luni, cu începere de la orele 11.00: „Îi aşteptăm pe toţi cei care vor să ia parte la manifestările noastre. Sunt convins că vor aprecia documentele expuse, pentru că foarte multe sunt inedite şi am reuşit să le scoatem la lumină  de la Arhivele Naţionale Gorj şi din depozitul Muzeului”. Printre invitaţi se numără studenţii secţiei de Istorie din cadrul Facultăţii de Litere a UCB, specializare care a luat fiinţă în acest an,  profesori şi elevi de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu din Târgu-Jiu, precum şi un grup de 20 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei  pentru întregire statală, care a încununat acţiunile românilor din Basarabia şi Bucovina. Atunci, românii au valorificat conjunctura internaţională creată după Primul Război Mondial şi au reuşit să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor din Europa.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: