15 zile de arest pentru jaful de la service-ul de telefonie mobila

La data de 24 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au prezentat cu propunere de arestare preventivă, Parchetului, respectiv Judecătoriei Tg-Jiu, pe P.C.M., de 18 ani şi V.F., de 19 ani, ambii din Tg-Jiu, suspectaţi că în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a.c., au  pătruns prin efracţie într-un atelier service GSM situat în str. Victoriei, iar de aici au sustras aparatură electronică în valoare de 16.000 lei.

Cu acest prilej, instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile, pe numele suspectului P.C. M., iar faţă de V.F., a dispus măsura preventivă de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 zile.

Extinzând cercetările, poliţiştii au mai stabilit că suspectul P.C.M, împreună cu o altă persoană care în prezent se sustrage cercetărilor, la începutul lunii ianuarie 2011, au pătruns într-un imobil din Tg-Jiu, iar de aici au sustras un cuptor cu microunde şi alte bunuri, în valoare de 2.000 lei. În acest caz, poliţiştii au recuperat prejudiciul.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperarea prejudiciului.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: