71 de ani de la inaugurarea Coloanei Infinitului

Coloana Infinitului a împlinit, ieri, 71 de ani de la inaugurare, însă foarte puţini târgujieni au ştiut acest lucru pentru că monumentele Ansamblului „Constantin Brâncuşi” nu se sărbătoresc individual ci toate odată în cadrul manifestării tradiţionale „Brâncuşiana” care se sărbătoreşte o dată la cinci ani.

Coloana Infinitului, unul dintre cele mai importante monumente ale Ansamblului „Constantin Brâncuşi” a împlinit ieri 71 de ani de la inaugurare. Coloana este din fontă şi a fost executată de Ştefan Georgescu Gorjean în atelierele din Petroşani în anul 1937 şi tot în acest an a fost ridicată şi la Târgu Jiu însă alămirea ei s-a făcut în 1938.

Aşadar, în urmă cu 71 de ani un sobor de preoţi şi mulţi oameni din Târgu Jiu au sfinţit Coloana Infinitului, au mers apoi la Masa Tăcerii sfinţind-o şi pe aceasta urmând apoi ca tot alaiul să sfinţească Podul Jiului, unde mulţi gorjeni curajoşi au pierit la datorie. „Coloana este practic un monument funerar pentru cei care şi-au pierdut viaţa în bătălia de la podul Jiului, în anul 1916”, a declarat Sorin Lory Buliga, directorul Centrului de Cultură şi Arte „Constantin Brâncuşi”.

Anul trecut, pe 27 octombrie, s-a făcut o manifestare omagială numită „70 de ani de la Inaugurarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu Jiu” şi tot anul trecut a fost şi prima ediţie internaţională a „Brâncuşianei” care a constat într-un simpozion pe diverse teme brâncuşiene şi un salon de sculptură mică.

„Coloana Infinitului rămâne totuşi o lucrare unicat în lume, un adevărat templu cumva pe linia monumentelor sacre cum sunt cele din Egipt”, a mai declarat Sorin Lory Buliga.     

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: