A avortat şi a îngropat fătul „în capul viei”

Tânăra de 17 ani care la sfârşitul săptămânii trecute a ajuns la spitalul din Târgu Jiu în stare gravă, după ce a avortat acasă şi a îngropat fătul, are probleme şi la şcoală. Ea a repetat un an şi are acum o mulţime de absenţe în dreptul său.

Vestea că a rămas gravidă i-a şocat pe localnicii din satul Măceşu, din Târgu Cărbuneşti, care spun că nu o văzuseră pe aceasta gravidă şi nici nu se aşteptau la aşa ceva. „Ea era la liceu la Târgu Cărbuneşti şi acolo stătea la o bunică. Pe aici venea destul de rar, dar nu am văzut-o niciodată cu burta mare. Când a stat aici astă vară mai pleca noaptea, la discotecă, aşa cum pleacă fetele acum. Parcă poţi să ştii ce face ele pe acolo pe la discotecă”, spunea o vecină a fetei, acasă la Corina, cum o cheamă pe aceasta, nefiind ieri nimeni.

De altfel, prin tot satul nimeni nu ştia ceva despre sarcina ei, oamenii ştiind doar că Poliţia a fost acasă la ea şi a ridicat de acolo „ceva”. Acel „ceva” era fătul pe care tânăra l-a avortat şi l-a îngropat în grădina din curtea casei, medicii legişti urmând să efectueze azi necropsia pentru a stabili dacă acesta era în viaţă sau nu în momentul în care a venit pe lume. Aprecierile „ochiometrice” arată că fătul avea până în şase luni, iar dacă a fost născut viu, mama riscă un dosar penal pentru pruncucidere. Tânăra riscă să scape însă de orice acuzaţie dacă legiştii vor constata că fătul a fost născut mort.

Corina este internată zilele acestea la spital şi acolo va rămâne pentru tot restul săptămânii, după care ea are posibilitatea să decidă dacă se mai duce la şcoală, unde întâmplarea ei este foarte cunoscută. Colegii o cunosc pe aceasta ca pe o fată care lipsea destul de mult de la ore, conducerea liceului la care eleva „învaţă” menţionând că îi va oferi consiliere psihologică şi psihopedagogică acesteia pentru a depăşi momentele prin care a trecut. Reprezentanţii liceului din Târgu Cărbuneşti şi-ar dori ca tânăra să termine măcar acest an şcolar, ea fiind singura care va lua o decizie în acest sens.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: