A delapidat Serviciul Judeţean de Metrologie Legală. Pedeapsa!

Verdict al magistraţilor de la Judecătoria Târgu Jiu în dosarul în care o gorjeancă a fost acuzată că a furat timp de câţiva ani mii şi mii de lei din sumele ce trebuiau încasate de Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Gorj.

Instanţa a găsit-o acum vinovată pe Lizica Gurică, fostă Corici, dar pentru că faptele s-au produs în urmă cu mai mulţi ani, inculpata a fost judecată în baza vechiul Cod Penal. Ca urmare, pedeapsa dispusă de instanţă este doar una cu suspendare. Femeia a fost găsită vinovată de comiterea infracţiunilor de delapidare în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Pedeapsa dispusă de judecători pentru toate aceste infracţiuni este de 2 ani şi 4 luni, dar inculpata nu va ajunge în spatele gratiilor pentru că executarea a fost înlocuită cu un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni. Pentru că a fost judecată pe vechile prevederi legale, femeia nu are nicio obligaţie judiciară în această perioadă.

Magistraţii au dispus în sentinţa dată în acest dosar şi anularea tuturor actelor pe care Gurică le-a falsificat între anii 2009 şi 2013 pentru a putea delapida sume mari de bani. Este vorba despre zeci de foi de vărsământ ce aparţin Serviciului Judeţean de Metrologie Legală Gorj. Prin intermediul acestor documente, inculpata a „ciupit” de la 200 de lei până la aproape 3000 de lei, banii ajungând în buzunarele sale în loc să fie depuse în contabilitatea instituţiei de stat. Acum femeia este obligată să returneze sumele delapidate, cuantumul final nefiind deloc unul de neglijat, respectiv 132.912 lei. Verdictul nu este definitiv şi poate fi contestat.

Vizualizări: 1,014

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: