A fost descoperită o comoară de aur veche de peste 6.500 de ani 

O comoară de aur veche de peste 6.500 de ani a fost scoasă la lumină în România, în urma unor săpături ce au avut loc din martie până în iunie 2022. O echipă de arheologi de la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea a descoperit tezaurul într-un mormânt din epoca cuprului.

Echipa de arheologi a descoperit 169 de inele de aur, 800 de mărgele din os și o brățară de cupru decorată în spirală. Conform directorului Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, Gabriel Moisa, bijuteriile erau depuse lângă trupul unei femei „extrem de bogate”, care a fost înmormântată în urmă cu aproximativ 6.500 de ani.

Specialiștii au stabilit că era vorba despre o femeie după dimensiunile scheletului și după faptul că a fost îngropată fără arme. Ar fi fost vorba despre o femeie înaltă, iar starea bună a dinților ei a indicat că aceasta făcea parte dintr-o ramură elitistă a societății.

Arheologul principal al proiectului, Călin Ghemiș a spus că această descoperire este „fenomenală” și că o astfel de comoară nu mai există în Europa Centrală și de Est.

Reprezentanții muzeului au transmis că oasele acelei femei vor fi trimise la laboratoare din Târgu Mureș. Unele rămășițe au fost duse și în Olanda pentru datare cu carbon și testare ADN. Specialiștii vor să afle cărei culturi a aparținut persoana respectivă și dacă inelele au fost făcute din aur din Depresiunea Transilvaniei.

În afară de această descoperire, arheologii au găsit resturi din perioada neolitică, epoca bronzului, Imperiul Roman și epoca medievală. Săpăturile au fost făcute de-a lungul traseului unei noi autostrăzi aflate în construcție în România.

Vizualizări: 2,353

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: