A furat banii din impozite pentru a-şi „salva” fiul scandalagiu

Situaţie dificilă pentru casiera primăriei de la Turburea, care este acuzată că a creat un prejudiciu de peste 11.000 de lei instituţiei la care încă mai lucrează. Banii erau strânşi din taxe şi impozite, cei care îşi achitau dările către stat primind o chitanţă scrisă corect, la Primărie ajungând însă una modificată, falsificată, pe care erau scrise sume de genul „2 lei” sau „4 lei”, deşi nimeni nu plătea atât de puţin.

Primarul Ion Bârcă a fost cel care a făcut pe detectivul, el fiind convins de ceva vreme că va avea probleme cu casiera Ioana Berbec. „Normal chitanţa care trebuia să ajungă la noi trebuia să fie cea cu suma care era plătită de om şi care primea chitanţă normală pentru suma respectivă. Omul plătea, să zicem, 10 milioane, în bani vechi, primea chitanţa, dar pe cea care rămânea la noi, pe cea roşie, trecea sume din astea, de 2 lei, de 4 lei. Vă daţi seama ce ieşea dacă ne duceam noi la oameni acasă să le cerem banii pe impozite şi ei să ne arate chitanţele că au plătit corect? Pe cine dădeau vina apoi că nu gestionează bine treaba, pe cel din capul trebii, nu, adică pe primar?!”, spune, intrigat, edilul de la Turburea.

Împrumuturile

Bârcă a început să îşi facă probleme în legătură cu casiera sa în momentul în care a auzit tot mai multe persoane din localitate că Ioana Berbec se tot interesează de sume de bani pe care vrea să le ia cu împrumut. Primarul spune că a şi avertizat-o să nu facă „prostii”, acum casiera mărturisind că avea nevoie de bani întrucât fiul său fusese implicat într-un scandal şi îl bătuse pe un tânăr care îi cerea bani ca să nu depună plângere la Poliţie. Băiatul mai avea şi patima jocurilor de noroc, unde pierdea diverse sume, mama încercând să facă tot ce era posibil pentru a-l ajuta, pentru asta trecând şi peste rigorile legii. „Şi-a ajutat copilul, dar acum se va duce ea în puşcărie. Eu am avertizat-o cât de mult am putut şi i-am spus să nu facă prostii în hârtii. I-am spus să depună banii şi mi se părea corectă. A lucrat atât de bine în acte că de abia am găsit probe ca să îi arătăm că ne păcăleşte. Când am găsit dovezile am descoperit zeci de chitanţe falsificate şi un prejudiciu care e mare, dacă îl raportăm la bugetul comunei noastre. Pe criza asta şi 5 lei ne interesează, dar apoi 11.400 de lei”, spune edilul.

Regretele

Casiera de la Turburea a fost dată pe mâna Poliţiei la sfârşitul săptămânii trecute, când Ion Bârcă a cerut oficial organelor de anchetă să demareze cercetări şi să stabilească vinovăţia femeii. Ioana Berbec s-a prezentat ieri pentru prima dată la muncă după izbucnirea scandalului, ea mărturisind că a luat banii pe motiv că avea nevoie de ei, de parcă ar fi cineva pe lume care nu are nevoie de sume cât mai mari. „Am avut nişte mici probleme cu băiatul, care însă s-au rezolvat. O să pun banii şi sper să se rezolve şi problema aceasta. Mi-am însuşit banii, îmi pare rău pentru ceea ce am făcut, dar aveam nevoie de ei”, spune femeia.

Nici prin Primărie şi nici prin comună nimeni nu crede că Ioana Berbec ar fi putut să bage mâna în banii strânşi din impozite şi taxe. Colegii se declară consternaţi de situaţie, iar plătitorii de taxe şi impozite se bucură că măcar au primit chitanţe cu sumele reale plătite la bugetul local. „Păi noi avem ajutor social şi e greu să plăteşti şi taxe şi impozite, că dacă ai datorii nu mai primeşti nimic. Toţi avem nevoie de bani, dar asta nu înseamnă că ne apucăm toţi de furat, nu?!”, a spus o localnică. Casiera este cercetată acum pentru delapidare.

SUSPICIUNE

Autorităţile locale au suspiciuni şi în cazul contabilului şef Angela Iliuţă. „Am o nedumerire şi în ceea ce o priveşte pe contabila Angela Iliuţă, pentru că din anul 2008 sunt acte nedepuse în arhiva primăriei. Mă întreb de ce contabila n-a verificat-o, pentru că registrul de casă trece prin ochii ei. Trebuie să-şi asume responsabilitatea, de moment ce are o funcţie de conducere. Contabilul şef primeşte sporul de conducere, dar de ce nu-şi face treaba? Pentru ce ia banii”, se întreabă primarul Bârcă. (D.M.)

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: