Tânăr din Gorj, mort în accident feroviar la Timişoara

Destin tragic pentru un tânăr de 30 de ani, originar din Tismana. Bogdan Gabriel Duicu şi-a pierdut viaţa într-un accident feroviar ce s-a produs luni în apropierea unei gări din zona Timişoarei. Maşina condusă de acesta a fost izbită din plin de un tren accelerat chiar pe calea ferată. În autoturism mai era şi un bătrân care a avut aceeaşi soartă. Bogdan Gabriel Duicu a lăsat în urmă o soţie îndurerată, dar şi o fiică de doar câţiva anişori. Tânărul va fi condus vineri pe ultimul drum.

Nefericitul eveniment a avut loc în apropierea gării Carani. Poliţiştii au spus presei din Timişoara că şoferul, Bogdan Gabriel Duicu, a ignorat semnalele luminoase şi acustice care anunţau trecerea unui tren. „Trenul InterRegio ce circula pe ruta Timişoara-Iaşi a distrus în totalitate maşina în care se aflau cele două persoane. Potrivit martorilor, şoferul a traversat cu maşina calea ferată, în ciuda semnalelor acustice şi luminoase care anunţau venirea unui tren. Pompierii au pornit imediat spre locul accidentului feroviar cu o autospecială cu apă şi spumă, cu o ambulanţă şi cu autospeciala de descarcerare, dar nu au mai putut salva vieţile celor doi”, titrează un ziar din Timişoara, Ziua de Vest. Primarul din Tismana, Marian Slivilescu, spune că se vehiculează o altă variantă în ceea ce priveşte cauzele producerii accidentului. „Este o tragedie. Vom sprijini familia dacă va fi nevoie. Familia este distrusă, este singurul copil. Cu tatăl lui am fost colegi de generală timp de 4 ani. Este o nenorocire. Din ce am auzit în ultimele ore, se pare că instalaţia a fost de vină la trecerea la nivel cu calea ferată fără barieră pentru că martorii din zonă care stăteau la trecere au văzut culoarea albă la semafor. Ar fi fost o defecţiune la trecere pentru că ei au trecut şi au fost izbiţi puternic din spate. Apucaseră să treacă cu roţile din faţă”, a spus Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.  

Trupul neînsufleţit al tânărului a fost adus marţi seara, acasă, la Tismana. Autorităţile locale spun că era singurul copil al familiei Duicu şi lucra în Timişoara ca administrator al unei societăţi deţinute de oameni de afaceri italieni. Bogdan era căsătorit şi avea o fetiţă de doi ani. Ceremonia de înhumare a trupului neînsufleţit va avea loc vineri, la Tismana.

Galerie foto


Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: