A început scoaterea zăpezii din interiorul terenului sintetic

Pentru a putea disputa jocurile amicale cei de la Pandurii au ales să adune zăpada care acoperea terenul sintetic la marginea acestuia şi pe latura comună cu terenul trei. Acum trei săptămâni oficialii clubului credeau că vremea se va încălzi şi zăpada se va topi până la primul meci oficial.

Din păcate zăpada s-a solidificat, îngheţând pe timpul nopţilor reci, şi acum a apărut o altă problemă, gheţarii greu de spart şi greu de scos din teren. Munţii de zăpadă trebuie scoşi din anumite zone pentru că altfel nu se va putea juca meciul oficial de duminică cu Petrolul.

Zăpada are pe anumite locuri mai mult de un metru şi jumătate şi este greu de scos din teren pentru că a îngheţat. Deşi au fost peste zece grade şi azi, nici măcar procedeul de a sparge bolovanii îngheţaţi de zăpadă şi de a-i arunca pe teren nu a avut succes. Astfel că din această după-amiază s-a început operaţiunea de scoatere efectivă a zăpezii îngheţate din teren cu un buldozer. Aceasta trebuie finalizată până duminică pentru ca jocul cu Petrolul să se poată desfăşura în condiţii normale.

Vizualizări: 1,026

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: