A început sezonul controalelor în şcoli

A început sezonul controalelor în şcoli înainte de debutul noului an şcolar. Toate unităţile de învăţământ din judeţ vor fi luate la puricat de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Problemele constatate de inspectorii DSP sunt aceleaşi cam în fiecare an. Şi în acest an şcolar vor fi unităţi de învăţământ fără autorizaţie sanitară, în unele lipsesc grupurile sanitare şi alimentare cu apă curentă. Directorii a 84 de şcoli din mediul rural nu au fost interesaţi nici măcar să depună actele necesare obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, iar în alte 34 de cazuri dosarele au fost respinse. Doina Alăman, şefa Inspecţiei Sanitare de Stat, spune că se verifică modul în care se fac pregătirile pentru începerea noului an şcolar, vizate de controale fiind în special unităţile din mediul rural.   Cele mai mari probleme au fost descoperite la şcolile din Ploştina, Bălăneşti, Rasova, Berleşti, Bolboşi, Căpreni, Cruşeţ şi Dragoteşti. Mici probleme sunt însă şi în municipiul Târgu Jiu. ,,În oraş nu sunt şcoli cu autorizaţie, sunt cu program de conformare. În această săptămână am verificat două şcoli, este vorba de Şcoala Nr. 6 care respectă termenele, iar la Şcoala Nr. 2, unu din puncte era igenizarea exteriorului şcoli, iar marţi nu se începuseră lucrările. Controlul la Şcoala Nr. 2 se va repeta pentru că nu s-a igenizat exteriorul. Aici, se pare că nu sunt bani pentru igenizarea localului la exterior şi ar igeniza doar curtea, care este în formă de U şi numai de la jumătate în jos. Este o cârpeală, iar termenul deja a expirat’’, susţine Doina Alăman. 
 Inspectorii DSP urmăresc şi dotarea unităţilor de învăţământ cu agregate frigorifice pentru depozitarea produselor lactate ce vor fi distribuite în cadrul programului guvernamental ”Laptele şi cornul”.  


Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: