A început Tabăra Naţională de Pictură „Iosif Keber”

Un număr de 10 artişti din ţară şi străinătate participă anul acesta la Tabăra Naţională de Pictură „Iosif Keber”. Ediţia de anul acesta a debutat ieri şi are ca temă peisajul în pictura contemporană. Lucrările realizate de artiştii participanţi vor fi donate primăriei Târgu Jiu care a alocat pentru organizarea acestui eveniment circa 20 mii lei.

Pictorii înscrişi la această tabără de pictură, printre care doi bulgari şi un sârb, vor trebui să realizeze două tablouri. Lucrările vor fi donate de către artişti primăriei Târgu Jiu. Acestea vor împodobi ulterior pereţii primăriei. Artiştii nu vor lucra gratis. Vor primi circa 200 de euro de fiecare din partea municipalităţii. „Deschidem Tabăra Naţională de Pictură „Iosif Keber”, cu participare internaţională. Are ca temă peisajul în pictura contemporană. Se va desfăşura în localitatea Runcu din judeţul nostru. Am ales în acest an să facem o tabără de pictură pentru că am vrut să demonstrăm că creaţia brâncuşiană are o influenţă asupra tuturor celorlalte arte, de la pictură la arhitectură. Pe de altă parte, este şi un omagiu adus lui Brâncuşi, este şi un omagiu adus marelui pictor care este Iosif Keber, unul dintre marii trăitori ai Gorjului”, a declarat Doru Strâmbulescu, şeful Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu.

Vernisajul  expoziţiei cu lucrările realizate în cadrul acestei tabere de pictură va avea loc în data de 12 august.   

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: