A intrat cu mopedul într-un cap de pod. Update: mopedistul a murit pe loc!

Salvatorii au fost chemați, în zona Bârsești, să acorde îngrijiri medicale unui bărbat implicat într-un accident. Acesta a lovit un cap de pod în timp ce conducea un moped. 

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări. 

Update: mopedistul a murit pe loc!

"La data de 15 august a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe raza localității componente Bârsești din municipiul Târgu-Jiu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări, polițiști din cadrul Biroului Rutier au stabilit faptul că un bărbat de 63 de ani din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe strada Bârsești, din direcția Ursați-Targu-Jiu, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma impactului, acesta a fost proiectat într-un autoturism parcat regulamentar în afara părții carosabile.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, însă din păcate a fost constatat decesul bărbatului.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere", a transmis IPJ Gorj. 

Vizualizări: 2,801

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: