A plecat din ALDE, a ajuns la PSD

Președintele executiv al PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, a confirmat faptul că senatorul Scarlat Iriza a semnat adeziunea la Partidul Social Democrat. Iriza a demisionat din ALDE, acuzând incompetența ministrului Energiei, Anton Anton.

"Domnul senator Iriza a făcut adeziunea, adeziunea e la mine, o să facem și un anunț oficial. Domnul senator Iriza face parte din PSD, s-a întors practic la formațiunea din care a plecat la un moment dat, când avea niște supărări", a spus Weber. Acesta a precizat că, fiind parlamentar, Iriza va avea funcția de vicepreședinte al PSD Gorj. "Este o cutumă ca orice parlamentar dintr-o formațiune politică să primească automat sau să dețină funcția de vicepreședinte al organizației", a menționat Weber.

Iriza a demisionat din ALDE la jumătatea lunii iunie, când a și cerut demisia unui ministru al partidului, pentru unele declarații legate de CE Oltenia. "Ce credibilitate mai are ALDE în Gorj, dacă un membru ALDE, ministru vremelnic, scoate pe gură asemenea prostii?", spunea Iriza la acea vreme. (A.A.)

Vizualizări: 2,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: