A plecat la școală și nu s-a mai întors. Făcea naveta!

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați luni de o femeie de 49 de ani, din comuna Bălănești, cu privire la faptul că fiica sa, Fărcășel Alexia Elena, de 15 ani, din comuna Bălănești, a plecat voluntar de la domiciliu, cu microbuzul, spre Târgu Jiu, pentru a ajunge la liceu şi nu a mai revenit.

Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că minora ar fi plecat către unitatea de învățământ, dar nu a ajuns la orele de curs.  

"Deși a fost contactată telefonic de mama, fratele său și de către polițiști, aceasta a refuzat să spună unde se află, făcând mențiunea că la data de 22 octombrie se va prezenta la domiciliu, după care și-a închis telefonul nemaiputând fi contactată. Minora a mai plecat în repetate rânduri de la domiciliu, fără ca părinții să apeleze la sprijinul polițiștilor, întrucât revenea în cursul aceleiași zile", arată IPJ Gorj.

La data plecării aceasta era îmbrăcată cu un hanorac gri, blugi negri, iar în picioare purta adidași albi, cu șireturi portocalii. 

Persoanele care pot oferi detalii cu privire la identificarea tinerei sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.

Update - Minora Farcasel Alexia s a prezentat la sediul Poliției Orașului Bumbesti Jiu, fiind revocată punerea în urmărire.

Vizualizări: 3,055

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: