A renunţat la funcţia politică pentru postul din minerit

Iulian Turlacu a renunţat la funcţia de viceprimar la Bolboşi pentru a rămâne inginer la Jilţ, în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Turlacu a fost ales acum două luni viceprimar la Bolboşi, dar nu s-a prezentat la noul serviciu. Potrivit unor surse neoficiale, Turlacu va rămâne la Jilţ până când va îndeplini condiţiile de pensionare, după care va încerca din nou să obţină postul de viceprimar.

Şi-a dat demisia dintr-o funcţie pe care nu a ocupat-o nici măcar pentru câteva minute! Viceprimarul Comunei Bolboşi a ales în cele din urmă mineritul şi a renunţat la administraţie. Iulian Turlacu a fost ales în funcţia de viceprimar, însă nu s-a prezentat nicio oră la serviciu. Primarul l-a aşteptat aşa cum i-a promis până la 1 septembrie, însă ieri a comunicat verbal Prefecturii Gorj că viceprimarul şi-a dat demisia. Gheorghe Bilea i-a cerut reprezentantului Guvernului în teritoriu şi un control finaciar la primărie.

Demisia lui Turlacu a fost anunţată verbal

Iulian Turlacu a fost ales de consilierii locali în funcţia de viceprimar încă de acum două luni. Imediat, primarul Gheorghe Bilea a comunicat Prefecturii cine este viceprimar, dar şi salariul pe care-l va avea. Iulian Turlacu nu s-a prezentat însă la serviciu nici măcar o oră. Acesta lucrează în cadrul CE Oltenia, unde este mult mai bine plătit.

Consilierii l-au suspectat pe Iulian Turlacu de faptul că aşteaptă să-şi ia ceva drepturi din minerit şi apoi vine la primărie, sau pur şi simplu e speriat de problemele cu care se confruntă administraţia locală de la Bolboşi. Gheorghe Bilea l-a aşteptata pe Iulian Turlacu să ia o decizie până la 1 septembrie, aşa cum a promis. Ieri acesta a luat legătura cu prefectul Judeţului Gorj şi i-a adus la cunoştiinţă că viceprimarul a demisionat. „Domnul primar din Comuna Bolboşi a avut o întâlnire cu mine  şi mi-a adus la cunoştinţă, verbal, că domnul viceprimar şi-a dat demisia. Aşteptăm acum la Prefectură un document oficial”, a declarat Radu Teodorescu.

Gheorghe Bilea a profitat de întâlnirea cu reprezentatul Guvernului în teritoriu pentru a cere şi un control financiar la Primăria Bolboşi. ”Domnul primar a solicitat tot verbal un control financiar la Primăria Bolboşi, însă aşteptăm mai întâi o adresă oficială din partea dumnealui şi apoi se va face acel control”, a mai spus Radu Teodorescu. 

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: