Accident cu victime în Târgu Jiu

Un accident de circulaţie soldat cu două victime a avut loc în Târgu Jiu, pe Bd. Ecaterina Teodoroiu, sâmbătă, în jurul orei 17.45. Urmare a primelor cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier Tg.Jiu, s-a stabilit faptul că C.I., de 63 ani, din oraşul Novaci, în timp ce conducea un autovehicul pe B-dul E. Teodoroiu, din direcţia centru în direcţia Pod Turcineşti, a schimbat brusc direcţia de deplasare prin viraj la stânga de pe banda I pe banda II, fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus în aceeaşi direcţie de deplasare de un tânăr de 24 ani, din Tg.Jiu. De asemenea, alte două autoturisme oprite pe banda I au fost avariate.

"În urma impactului, conducătorul auto şi o pasageră din cel de-al doilea autoturism au suferit leziuni. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg.Jiu, pentru acordarea de îngrijirii medicale şi efectuarea de investigaţii. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: