Accident la Ciuperceni

Un tânăr din comuna Peştişani este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie şi de o persoană care nu deţine permis de conducere.

 În data de 30.08.2011, orele 19:47, lucrătorii Poliţiei municipiului Tg-Jiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un participant la trafic, despre faptul că, pe raza comunei Ciuperceni a avut loc un accident de circulaţie.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă  constituită la nivelul subunităţii, care a constatat că P.D., 21 ani, din comuna Peştişani, judeţul Gorj, în timp ce conducea o motocicletă pe DC 104 - Peşteana Vulcan, pe fondul lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului, L.A., 21 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, fiind transportat la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Tudor Vladimirescu din municipiul Tg-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorului motocicletei i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că motocicleta nu este înmatriculată în circulaţie iar conducătorul nu posedă permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv  conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat în circulaţie  şi de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: