Accident la Godineşti
În data de 07.08.2011, orele 01:21, pe DJ 672, în comuna Godineşti, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Biroului Rutier Tg.Jiu, s-a constatat că S.C.I., de 49 ani, din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 672 Godineşti, din direcţia Tismana spre Ciuperceni, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, iar într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară unei pasagere de 36 ani, din oraşul Rovinari. Victima a fost transportată la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului „Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Vizualizări: 180
Distribuie Trimite pe WhatsApp