Accident la Plopşoru. Un mort!

În data de 31.07.2012, ora 23:30, Poliţia Oraşului Turceni a fost sesizată prin 112, despre faptul că pe DE 79, în comuna Plopşoru, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea gravă a unui conducător auto.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Turceni care, din primele cercetări efectuate, a constatat că S.C., de 33 ani, din comuna Plopşoru, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, din direcţia Rovinari – Turceni, la km 29+400 m, într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, iar aici, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părţii carosabile, s-a răsturnat.

În urma impactului, conducătorul auto care nu purta centura de siguranţă şi care se afla singur în autoturism, a suferit leziuni corporale grave. A fost transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni în stare de inconştienţă, iar după stabilizare, la Spitalul nr. 1 Craiova, unde, ulterior, a decedat.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: