Acroşată de un autoturism

      O femeie care nu s-a asigurat la coborârea dintr-un autoturism, a fost accidentată uşor.

În după-amiaza zilei de luni, în jurul orei 13:05, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că pe strada 22 Decembrie 1989, din aceeaşi localitate, a avut loc un accident de circulaţie.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Biroului Rutier – Poliţia municipiului Târgu-Jiu, s-a constatat că C.D., de 38 ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe str. 22 Decembrie 1989, din direcţia B-dul Republicii către str. 9 Mai, la intersecţia cu str. M. Sadoveanu, a acroşat-o cu oglinda pe R.A., de 41 ani, din localitate, care nu s-a asigurat corespunzător la coborârea din autoturismul proprietate personală.

În urma impactului, femeia de 41 ani a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportată  la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: