ACS Viitorul Târgu Jiu se dezintegrează, au mai plecat doi jucători!

ACS Viitorul Târgu Jiu e pe cale să piardă toţi jucătorii care au evoluat la prima echipă în sezonul recent încheiat. După cele cinci plecări de la finalul lunii mai, şi cele ale celor doi francezi din lot, acum alţi doi jucători au plecat de la Târgu Jiu.

În ultima zi a lunii mai au fost anunţate cinci despărțiri de jucători aflaţi încă sub contract cu clubul. Florin Răsdan, Gabriel Dodoi, Paulian Banu, Valeryi Stepanenko și Alexandru Raicea sunt cei cinci jucători care au plecat deja iar în ultima săptămână s-a oficializat despărțirea de alți doi jucători. Mijlocașii Alin Țegle și Alexandru Dulca au părăsit şi ei echipa care acum se află în cautarea unui antrenor.

Alin Ţegle evolua la Târgu Jiu din 2021 şi a reuşit să înscrie de 11 ori în 60 de partide jucate. Ţegle a fost şi căpitan al echipei. Acesta a mai jucat anterior la Gloria Bistrița, Universitatea Craiova, CSM Reșița şi Turris Turnu Măgurele. Tot în 2021 a ajuns la Târgu Jiu și Dulca, care a reuşit să înscrie 3 goluri și să dea 10 pase decisive în peste 50 de meciuri jucate.

Alături de Alin Ţegle şi Alexandru Dulca, pe lista celor plecaţi se află acum Paul Mitrică, Florin Răsdan, Gabriel Dodoi, Charles Acolatse , Philippe Nsiah, Paulian Banu, Valeryi Stepanenko și Alexandru Raicea cu toţii părasind echipa în acest an.

Siguranţă nu există nici la nivelul băncii tehnice unde sunt surse care susţin că a fost contactat fostul antrenor de la Pandurii Dragoş Militaru, recent plecat de la Unirea Dej, acesta refuzând însă revenirea la Târgu Jiu.

Vizualizări: 549

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: